Bine te-am regăsit!
Încă puțin și vine Halloweenul! Pentru că e sărbătoarea noastră preferată, vrem să împărtășim cu tine câteva fun facts găsite de noi:
⛪ în Alabama este ilegal să porți costum de preot sau călugăriță de Halloween;
🎃 dovlecii se clasifică drept fruct, nu legumă;
😨 frica de Halloween se numește Samhainophobia;
🕷️ dacă găsești păianjeni în casă în noaptea de Halloween, înseamnă că vei avea noroc;
👻 se spune că vei fi bântuit dacă nu citești ediția 30 din The Buzz!
Lectură plăcută!
În ediția de azi:
- Ce poți învăța din „Burlacul”?
- Link Sticker pe Instastory pentru toată lumeaaa!
- Photoshop și Illustrator, acum în versiuni web.
- Documentele interne Facebook ies la suprafață.
- Donald Trump are propria rețea socială.
- Marketerii vor să știe totul despre generația Alpha (2010-2024)
- Cum poți să faci ticuri de la TikTok.
- Află cele 7 beneficii ale Google Analytics v4.
- Cât de mult înveți de fapt cu Masterclass?
- Noi actualizări din crypto.
Digital & Media
🔸 Google câștigă de două ori mai multi bani decât rivalii săi din dealurile de ads. Google ia între 22% și 42% din cheltuielile publicitare din S.U.A. care trec prin sistemele sale, conform unor documente dintr-un viitor proces. Asta ne dezvăluie modul în care gigantul căutărilor profită de pe urma poziției sale dominante în economia internetului.
🔸 Iată ce înseamnă schimbarea numelui raportată de Facebook (din 2019 avem „f” albastru pentru aplicație și FACEBOOK cu caps pentru companie, pentru a le diferenția). Rebrandingul Facebook arată că de fapt companiei îi pasă mult mai mult de Wall Street decât de consumatori, potrivit acestui expert în branding.
Aceste schimbări apar în mijlocul celei mai recente runde din The Facebook Papers – o serie de documente interne divulgate de fostul manager de produs, Frances Haugen.
Concluziile The Facebook Papers de până acum:
- Asaltul asupra Capitoliului: În timpul alegerilor prezidențiale din SUA din 2020, Facebook a pus în aplicare 22 de măsuri pentru a opri răspândirea discursului care incita la violență. Multe dintre aceste măsuri de siguranță au fost lăsate deoparte în perioada de dinainte de revoltele din Capitoliu de pe 6 ianuarie.
- Hate speech în India: sistemul de moderare a conținutului Facebook din India nu reușește să împiedice conținutul instigator la ură. Unele dintre aceste probleme au de-a face cu eșecul algoritmului său de a gestiona alte limbi în afară de engleză.
- Pierderea utilizatorilor tineri: Engagementul adolescenților pe Facebook și Instagram scade. În timp ce majoritatea rețelelor sociale se confruntă cu utilizatorii în vârstă, există întrebări cu privire la modul în care Facebook își modifică instrumentul pentru a-și menține audiența tânără la bord.
🔸 Fostul președinte Donald Trump și-a anunțat noua platformă socială numită Truth Social săptămâna trecută și a fost imediat hackuită de Anonymous.
🔸 Snapchat și-a raportat joi câștigurile din al treilea trimestru, ratând estimările de venituri după ce updateurile de confidențialitate de la Apple i-au afectat business-ul de publicitate.
Știrea a făcut ca prețul acțiunilor să scadă cu 22%. Compania a avertizat că întreruperile lanțului global de aprovizionare și deficitul de forță de muncă reduc „apetitul pe termen scurt de a genera cerere suplimentară din partea clienților prin publicitate”.
🔸 Specialiștii în marketing investesc bani pentru a descoperi gusturile și obiceiurile generației Alpha – copii născuți din 2010 până în 2024 – generația care crește în online mai mult decât oricare alta.
De ce contează: sunt obișnuiți de mici cu TikTok, Amazon și achiziții în aplicații. Ei învață de la părinții lor mileniali să tragă brandurile la răspundere pentru cauze precum justiția socială și sustenabilitatea. Și niciun grup anterior de vârstă nu va fi la fel de cuprinzător și ca mărime, și ca putere de marketing.
🔸 Când Facebook a picat acum câteva săptămâni, engagement-ul pe Netflix a crescut cu 14%. Acum știm că oamenii se pot adapta rapid la alte forme de procrastinare în perioadele de criză. 🤓
🔸 Un thread interesant despre o lecție pe care ar trebui să o aplicăm cu toții în strategia de marketing. Angajații magazinului Apple nu primesc niciodată un comision și nu sunt îndemnați să vândă. Totul este despre a educa și a găsi cea mai potrivită variantă pentru un consumator. Are sens, mai ales când aplici asta mesajelor de marketing – cele mai bune reclame de azi includ ideea de educație și, datorită acesteia, nu se simt ca „reclame” în adevăratul sens al cuvântului.
🔸 Influencing done right: citește aici despre cum videoclipurile ciudate și geeky ale unui TikToker, cu sfaturi despre Excel, au condus la parteneriate cu branduri și i-au permis să-și înceapă propria afacere.
🔸 YouTube lansează un nou tab numit “New to you” pe platforma sa, după ce a testat funcția la începutul acestui an. Tabul este acum disponibil pe pagina de pornire YouTube de pe dispozitive mobile, desktop și TV. YouTube spune că această funcție îi va ajuta pe utilizatori să descopere noi creatori și conținut dincolo de videoclipurile recomandate pe care le văd de obicei.
🔸 Ticurile TikTok: după ce au observat o creștere a numărului de adolescente cu ticuri verbale și fizice, cercetătorii medicali au descoperit că toate fetele respective s-au uitat la TikTok-urile unor influenceri cu sindromul Tourette.
🔸 Douyin, versiunea TikTok din China, a lansat pauze de 5 secunde între videoclipuri pentru a reduce comportamentul care provoacă dependență.
🔸 Instagram a lansat oficial ieri noul Link Sticker 🔗 la nivel global. Acest lucru permite oricui, indiferent de numărul de urmăritori, să distribuie cu ușurință linkuri într-un story.
7 beneficii ale Google Analytics v4
Google Analytics este esențial pentru orice implică site-uri și link-uri. Dar următoarea generație de GA este aici și aduce câteva funcții noi pentru urmărirea datelor. Hai să vedem avantajele noului GA4 față de Google Universal Analytics.
1. Colectarea datelor aplicației și site-ului: GA4 îți permite să folosești aceeași proprietate GA pentru tot traficul tău: de pe site, din aplicație și mobil, astfel încât să poți obține întreaga vizualizare a datelor.
2. Urmărire mai ușoară, mai puține configurații: GA4 reduce cantitatea de configurare manuală pe care trebuie să o faci cu acțiuni și evenimente prestabilite. Nu mai este nevoie să configurezi codul de tracking pe mai multe domenii.
3. Vizualizări de date îmbunătățite + Raportare: Vizualizările „în timp real” au fost îmbunătățite. “Analysis Hub” include o galerie de template-uri cu diferite tipuri de diagrame (analiza funnel, explorare, suprapuneri de segmente, analiză de traseu al vizitatorului etc.).
4. Este gata pentru o lume fără cookie-uri: În lumea fără cookie-uri din viitorul apropiat, GA4 îți permite în continuare să urmărești utilizatorii de pe site-ul tău. Umple golul lăsat de eliminarea cookie-urilor prin folosirea machine learning și AI.
5. Accent pe călătoria utilizatorului: noul GA4 se concentrează mai mult pe utilizatori și pe interacțiunile lor, nu pe sesiuni ca în GA Universal Analytics.
6. ROI (return on investment) îmbunătățit: obține date mai fiabile cu privire la ROI-ul cheltuielilor publicitare. GA4 unește automat experiențele aceluiași vizitator din aplicații și site-uri, în loc să le înregistreze ca vizite separate.
Citește postarea completă a ReadWrite pentru mai multe detalii (și câteva dintre dezavantaje) despre GA4.
Business & Tehnologie
🔸 Oficialii ruși susțin că au acum capacitatea de a cenzura 100% din traficul de internet mobil și 73% din internetul prin cablu din țară.
🔸 O femeie a descoperit că Amazon are mii de înregistrări audio cu ea, accesate prin dispozitivele ei de acasă.
🔸 După ce Hertz a comandat 100.000 de vehicule electrice Tesla, prețul acțiunilor producătorului de automobile a crescut cu 12,7%, oferindu-i o capitalizare de piață de 1 trilion de dolari.
Doar Apple, Amazon, Facebook, Google și Microsoft au intrat în clubul trilioanelor de dolari. Facebook a atins 1 trilion de dolari cel mai rapid dintre toate (în decurs de 17 ani de la înființare), dar Tesla valorează în prezent cu aproximativ 83 de miliarde de dolari mai mult decât compania de social media. Tesla a avut nevoie de 18 ani de la înființare pentru a atinge această performanță.
🔸 Novi, portofelul digital lansat de Facebook, va intra live în SUA și Guatemala printr-un program pilot, permițând utilizatorilor să înceapă să tranzacționeze dolarul Paxos (USDP). Coinbase va oferi servicii de custodie pentru program.
🔸 Utilizatorii WhatsApp pot acum să cumpere articole în funcție de categorie folosind ‘Collections’. Noua caracteristică va ajuta clienții să evite scroll-ul printre liste lungi.
🔸 Poate MasterClass să te învețe chiar totul? Studiile sugerează că este nevoie de cel puțin 10 ani pentru a obține o expertiză reală. Compania promite transformare în doar câteva ore.
🔸 Alaska Air s-a asociat cu ZeroAvia pentru a dezvolta un avion electric cu hidrogen cu o putere de 500 de mile.
🔸 În ultimele săptămâni, am văzut câteva actualizări interesante în spațiul crypto:
- ProShares, o firmă de servicii financiare care oferă o varietate de produse tranzacționate la bursă (și are peste 54 de miliarde de dolari în gestiune), a lansat primul fond tranzacționat la bursă (ETF) bazat pe Bitcoin futures.
- Mastercard a anunțat un parteneriat cu aplicația de portofel digital Bakkt care va permite băncilor să emită carduri de debit și de credit care câștigă recompense crypto.
Ambele eforturi au ca scop să facă crypto mai accesibil.
🔸 Business-ul de advertising Twitter a reușit să facă față schimbărilor de confidențialitate Apple. Veniturile din advertising ale Google au atins 53 de miliarde de dolari (+43% față de anul trecut). Microsoft a depășit pentru prima dată profitul trimestrial de 20 de miliarde de dolari. Robinhood a avut o scădere uriașă a câștigurilor, pentru că tranzacționarea cu crypto a încetinit.
🔸 Tesla a renunțat la cea mai recentă versiune de soft full self-driving, după ce șoferii au raportat numeroase erori.
🔸 Ghidul fascinant de 9 articole al lui Matthew Ball este perfect pentru cei care aud termenul „metaverse” și se gândesc „Sună minunat, dar cum naiba va funcționa?” Dacă ești interesat de viitor, merită aruncată o privire.
🔸 Adobe a anunțat versiuni web pentru Photoshop și Illustrator, care vor putea fi accesate din browser. Acestea vor oferi unele funcții elementare, cu promisiunea unor update-uri viitoare, care să implementeze noi și noi facilități.
Ce poți învăța analizând franciza „Burlacul”
Un cont de Instagram dedicat The Bachelor a dezvăluit datele din spatele celei mai captivante francize de reality tv.
Când directorul de educational technology Suzana Somers a fost promovată în 2018, ea a început să analizeze datele din serialul The Bachelor pentru a învăța să folosească Excel.
Astăzi, contul ei de Instagram @bachelordata are 96,4 mii de urmăritori, iar ea le predă altora Excel și Google Sheets prin Bachelor Data Academy.
Deci, ce fel de date poate cineva să culeagă dintr-un reality show despre găsirea iubirii printre străini? – te-ai putea întreba.
Somers a declarat pentru The Hustle că cele mai mari tendințe implică creșterea Instagramului concurenților pe baza unor factori precum timpul lor pe ecran sau ceea ce se întâmplă în timpul unui anumit episod.
Spre exemplu, imaginea de mai sus reflectă o analiză a consecințelor dintr-un episod din Bachelor in Paradise.
Concurenții Brendan Morais și Pieper James au recunoscut că au petrecut timp împreună înainte de filmare. Natasha Parker, pe care Morais a indus-o în eroare înainte de sosirea lui James, a câștigat o mulțime de followeri, în timp ce numărul urmăritorilor fostului favorit, Morais, a scăzut dramatic.
Campanii Cool: Dacia – Ingenious Productions 🚙
Spotul de 30 de secunde pentru Dacia, „Ingenious Productions”, realizat de Publicis Poke London, a fost filmat în timpul izolării de anul trecut, într-un apartament. Spotul începe cu un cadru-clișeu ce înfățișează o mașină mergând noaptea pe autostradă.
Cu cât se îndepărtează mai mult camera, cu atât ni se de dezvăluie că totul nu a fost decât un joc de holograme, lumini și sunete improvizate de doi tineri. În urma unui interviu, directorul de creație mărturisește insight-ul: pentru noii clienți prețul unei mașini pare „prea bun ca să fie adevărat”, dar accesibilitatea Daciei se datorează unei inginerii smart. Este și un brand light-hearted, cu picioarele pe pământ și nimic de ascuns, spre deosebire de competiție.
Andrei David este fondatorul agenției digitale ADACITY și are peste 10 ani de experiență în marketing digital. El este specializat în crearea de strategii de marketing eficiente, generarea de lead-uri și performance marketing. Andrei este cunoscut pentru obținerea unor rezultate excelente pentru clienți din domenii ca Real Estate, Medical sau Media.